Negocierea Pragmatică

„În viață, ca și în afaceri, nu ai parte de ceea ce meriti ci de ceea ce-ți negociezi.”
– Proverb

Despre curs:

Programul de instruire profesională “Pragmatic Negotiation” este unul complex şi avansat, menit să le ofere participanţilor instrumentele si tehnicile necesare abordării cu pragmatism a procesului de negociere.

El abordează principiile negocierii într-o varietate de situaţii, de la negocierile de afaceri sau din timpul procesului de vânzare-cumpărare şi până la negocierile care au loc zilnic acasă sau la birou.

Ce vei învăța?

  • Să recunoști situațiile care presupun negociere și care sunt alternativele la negociere
  • Să planifici și să pregătești în cele mai mici amănunte negocierea
  • Care este stilul personal de negociere și cum îl poți îmbunătăți
  • Cum să comunici asertiv și persuasiv în timpul schimbului de concesii
  • Să identifici sursele de putere în negociere
  • Cum să ajungi la un acord pe care toate părțile implicate în negociere să își dorească să-l respecte

Conținutul programului:

  • De ce este nevoie să negociem?
  • Negocierea și alternativele la negociere
  • Elementele procesului de negociere
  • Cum se face analiza rezultatelor?
  • CompetitieCedareCooperareCompromis și Evitare
  • Evaluarea stilului personal de negociere
  • Cum să alegi stilul de negociere potrivit?
  • Importanţa strategiei de negociere „câştig – câştig”
  • Cum să procedezi în faţa unui partener de negociere „ostil”?
  • Ghid în 8 pași: cum să planifici şi să pregătești în cele mai mici amănunte negocierea?
  • Identificarea variabilelor existente și analizarea posibilelor concesii
  • Stabilirea pozițiilor de negociere (poziția de deschidere, poziția de ruptură, poziția obiectiv)
  • Cum se stabilește BATNA?
  • Ce este „puterea de negociere”?
  • Sursele de putere în negociere 
  • Cum să faci analiza „balanței puterii”?
  • Cum să te folosești de propria putere de negociere pentru a-ți atinge obiectivele?
  • Comunicarea în timpul negocierii
  • Concesiile – cum să faci cel mai pragmatic schimb?
  • Stabilirea acordului, compromisul și ieșirea din impas
  • Cum să depăşești cu eleganţă momentele tensionate din timpul negocierii?
  • Negocierea preţului şi a condiţiilor contractuale
  • Tehnicile, tacticile şi trucurile de negociere cel mai des utilizate
  • Finalizarea cu succes a procesului de negociere în conformitate obiectivele stabilite
  • Post-negocierea
  • Cele mai frecvente greșeli făcute de cei care negociază. Cum să le evităm?

Un curs susținut de

George Avram

Metodologie

Program de training interactiv care conține numeroase exerciţii, simulări, jocuri de rol, studii de caz şi teste individuale.

Materialul include

  • Manuale de lucru
  • Suport pentru exerciții
  • Studii de caz
  • Teste individuale 
  • „Certificate of Completion”

Cui se adresează

  • Acest curs se adresează tuturor celor care își doresc îmbunătățirea abilităților practice de negociere pentru a-și maximiza șansele să-și atingă obiectivele în situațiile care presupun negociere.

Durata

1 – 2 zile (09:00 – 17:00)

Contactați-ne pe office@evoact.com pentru mai multe detalii!

Perioadă desfășurare: 17 mai 2025

Contact Form Demo